30 de ani de la căderea comunismului. Dărâmați zidul Berlinului! (II)

Continuăm să prezentăm, în episodul de astăzi al serialului dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est evenimentele petrecute, în anii 80, în Germania, o națiune divizată după finele celui de-Al Doilea Război Mondial. 

În 1987, Mihail Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), a anunțat o nouă politică în relațiile cu Occidentul. Reformele sale au suscitat imediat reticențe în Berlinul de Est. Cu ocazia discuțiilor avute, în februarie 1987, cu Eduard Șevarnadze, ministru de Externe al Uniunii Sovietice, Erich Honecker a subliniat că nu se gândea să-și revizuiască politica economică și socială, ci, dimpotrivă, "să continue cu consecvență". În aceeași perioadă, ziarul partidului a publicat "scrisorile deschise" ale cetățenilor care-și exprimau deplinul acord cu politica urmată de partid de mai bine de 15 ani. 

Importantul discurs susținut de Mihail Gorbaciov în fața plenului Comitetului central al PCUS, la 28 ianuarie 1987, nu a fost tradus în germană, orice aluzie la noul curs sovietic fiind interzisă în mass-media. Tinerii berlinezi purtând insigne cu "glasnost-perestroika" au fost interpelați de poliție. La 12 iunie 1987, președintele american Ronald Reagan a sosit în Berlinul de Vest. Într-un discurs rostit în fața Porții Brandenburg, a rostit cuvintele care au intrat în istorie: "Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!". 

La 7 septembrie 1987, Erich Honecker devine primul lider est-german care efectuează o vizită oficială în RFG. 

În noiembrie 1987, scriitorul și istoricul Norman Stone evidenția într-un articol publicat în "Sunday Times" că o consecință logică a perestroikăi, a relaxării Doctrinei Brezhnev și a abandonării "monopolului Moscovei asupra adevărului" era "demontarea Zidului Berlinului și înlăturarea trupelor din Europa de Est". 

"Nimic nu este etern" 

La 7 mai 1989, au avut loc alegeri în RDG, într-un moment în care Uniunea Sovietică deja organizase primele alegeri libere și Polonia se pregătea să facă la fel. După ce grupurile din opoziție indicaseră explicit populației să dea un vot negativ și sondajele arătau această intenție, protejatul lui Honecker, Egon Krenz, a anunțat fără rețineri că 98,95% din voturi au susținut guvernul. 

Regimul a accentuat disperarea produsă de acest rezultat o lună mai târziu, prin susținerea masacrului studenților chinezi din Piața Tiananmen. Televiziunea est-germană a difuzat în mod repetat un documentar care lăuda răspunsul eroic al armatei chineze. 

Când Mihail și Raisa Gorbaciov au vizitat Germania de Vest, în iunie 1989, "Gorbimania" era răspândită în rândul mulțimilor. Deși cancelarul vest-german Helmut Kohl nu a ridicat problema zidului, atunci când a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, liderul sovietic a declarat: "Nimic nu este etern. Nu exclud nimic. Istoria va avea grijă de această problemă". 

În august și septembrie 1989, zeci de mii de est-germani care încercau să treacă în RFG încep să aglomereze ambasadele Germaniei de Vest din Ungaria, Cehoslovacia și Polonia. Odată ce ajungeau în Germania de Vest, mulți refugiați, dintre care 40% aveau vârste între 22 și 29 de ani, își motivau fuga afirmând: "În Germania de Est nu e niciun viitor", "Nimic nu se va întâmpla în țara aia în curând. Nu putem aștepta 20 de ani". 

"Democrație azi sau niciodată!" 

La 10 septembrie 1989, începe exodul odată ce Ungaria acceptă să deschidă granițele pentru cetățenii est-germani; la 30 septembrie 1989, RDG și RFG cad de acord ca refugiații aflați în ambasadele de la Praga și Varșovia să primească permisiunea de a pleca în Vest. Peste 45.000 de est-germani ajung în Germania de Vest până la începutul lunii octombrie. 

"Hotărârea populară", care se manifesta încă din vară, tindea să se generalizeze în întregul bloc: la 25 septembrie 1989, la Leipzig, 8.000 de persoane denunță refuzul de autorizare a mișcării Noul Forum și solicită reforme. Tot mai mulți urmează îndemnurile grupurilor contestatare, consolidate prin crearea Noului Forum (12 septembrie 1989) și a Înnoirii democratice (1 octombrie 1989). Reforme interne profunde și posibilitatea deplasării în afara frontierelor țării reprezintă principalele revendicări ale miilor de persoane care defilează cu regularitate și din ce în ce mai masiv pe străzile marilor orașe în octombrie 1989: 2 octombrie - Leipzig, 20.000 de persoane scandează: "Democrație azi sau niciodată!"; 4 octombrie - Dresden; 7 octombrie, cu ocazia ceremoniilor celei de-a 40-a aniversări a RDG - Berlinul de Est; 9 octombrie, din nou la Leipzig, 70.000 de manifestanți; 16 octombrie - marile orașe sunt străbătute de cortegii enorme de manifestanți (120.000 la Leipzig, 25.000 la Dresden, 10.000 la Magdeburg). 

La 18 octombrie, Biroul politic se desolidarizează de secretarul general Erich Honecker, poziționat în dezacord cu principiile perestroikăi, și îl înlocuiește cu Egon Krenz. Totuși, succesorul desemnat de Honecker "nu este omul situației", iar pe fondul amplificării conflictului, populația cere schimbări rapide. Datorită demisiei în bloc, Biroul politic (Politburo) este profund reînnoit, în timp ce reformatorul Hans Modrow devine șeful guvernului. 

"Suntem un popor!" 

Rolul lui Helmuth Kohl, cancelarul vest-german (1982-1990) se dovedește decisiv. Acesta miza, la începutul anului 1989, pe dinamica inerentă a noilor raporturi soviet-germane și pe ceea ce se petrecea în Polonia și Ungaria, cât și pe nevoile economice ale Uniunii Sovietice și Republicii Democrate Germane, pentru a încerca determinarea evoluției poziției sovietice în privința chestiunii germane. În iunie 1989, Helmuth Kohl îi promite lui Mihail Gorbaciov să-l ajute economic în caz de urgență, iar la sfârșitul lui octombrie - începutul lui noiembrie, se arată favorabil acordării unor credite de urgență. În contrapartidă, Helmuth Kohl putea spera cel puțin la o oarecare liberalizare a circulației persoanelor între cele două Germanii. 

Căderea Zidului Berlinului în noaptea de 9-10 noiembrie 1989 a survenit într-un moment de confuzie deplină pentru liderii comuniști din Germania de Est. În contextul presiunilor din partea populației și a Republicii Federale Germania, Partidul Comunist est-german a luat extraordinarele decizii din 9 noiembrie privind renunțarea la rolul de conducător și acceptarea alegerilor libere. 

"Inițiativele esențiale nu vin nici de la Moscova, nici de la Washington și cu atât mai puțin de la noul guvern de coaliție al lui Hans Modrow. Vin din partea străzii și de la Bonn", evidențiază "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre". Zeci de mii de manifestanți din Leipzig sau Berlin scandează: "Suntem un popor!", iar Helmuth Kohl propune, la 28 noiembrie 1989, un plan în zece puncte având ca obiectiv reunificarea. 

"A fost sfârșitul fazei cuceritoare a politicii internaționaliste a lui Mihail Gorbaciov. Decepțiile se acumulaseră mai repede decât bucuriile. Epuizarea Republicii Democrate Germane, care se dovedise a fi cheia de boltă a întregului sistem est-european, a dat un impuls formidabil accelerării evenimentelor în toată regiunea. Echilibrele politice fragile atinse în Polonia și Ungaria au fost rupte și întreaga Europă de Est se va prăvăli, până la urmă, peste ruinele acestui Zid al Berlinului", se mai arată în lucrarea citată anterior. 

(Sursa: Agerpres)