A cedat presiunii internaționale! Iranul trimite cutiile negre Ucrainei
Articole recomandate
A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
20 Aprilie 2024
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Cutiile negre ale avionului de pasageri care a fost doborât "din greșeală" de către forțele iraniene luna aceasta vor fi trimise în Ucraina, a relatat agenția de știri Tansnim, potrivit Reuters. Partea ucraineană a acuzat, vineri, că nu a primit răspunsuri la două solicitări adresate Iranului, în care cerea să i se permită accesul la cutiile negre ale avionului, a scris ziarul Evropeiska Pravda, citând o declarație făcută de Polina Cij, șefa Departamentului de Cooperare Juridică Internațională de pe lângă Procuratura Generală de la Kiev, citează Rador.
În cadrul unei reuniuni a Comisiei parlamentare ucrainene pentru securitate națională și apărare, Cij a menționat că, după ce partea iraniană a anunțat că înregistratoarele de zbor ale avionului prăbușit sunt atât de deteriorate încât nu pot fi deschise decât în anumite condiții de laborator, într-o altă țară, Ucraina a propus laboratorul său "Sikorski", situat în Kiev.
Totodată, premierul canadian Justin Trudeau a făcut apel, vineri, la Teheran, să trimită cutiile negre ale avionului ucrainean, doborât "din greșeală" pe 8 ianuarie de către Iran, la un laborator din Franța, pentru analiză.
"Doar câteva țări precum Franța au laboratoarele capabile de a o face", a spus Trudeau în cadrul unei conferințe de presă.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 14 Ianuarie 2020
Sâmbătă, 18 Ianuarie 2020
Sâmbătă, 18 Ianuarie 2020
Vineri, 17 Ianuarie 2020
Vineri, 17 Ianuarie 2020
Vineri, 17 Ianuarie 2020
Joi, 16 Ianuarie 2020
Joi, 16 Ianuarie 2020
Joi, 16 Ianuarie 2020
Marţi, 14 Ianuarie 2020