X

A murit David Sassoli, președintele Parlamentului European

421
1
A murit David Sassoli, președintele Parlamentului European - davidsassoli-1641885039.jpg

Articole recomandate

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit marți dimineață, la câteva ore după ce presa a relatat că politicianul fusese internat în spital ca urmare a unei complicații grave.


În vârstă de 65 de ani, Sassoli a încetat din viață într-un spital din Italia, la ora 1:15 a dimineții de marți, a precizat, pe Twitter, Robert Cuillo, purtătorul său de cuvânt.


Cuillo a menționat că președintele Parlamentului European era internat din data de 26 decembrie în spitalul din Aviano ca urmare a unei "complicații grave a sistemului imunitar".


În luna septembrie, Sassoli, fost jurnalist de televiziune, a fost spitalizat cu pneumonie şi din acest motiv nu a putut prezida sesiunea parlamentară în care șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a rostit discursul anual privind Starea Uniunii.


Ulterior, el s-a deplasat în Italia, după ce medicii au fost de acord ca politicianul să se recupereze după boală în țara natală.


David Sassoli a devenit președinte al Parlamentului European în 2019, după un acord amplu între cele mai mari familii politice europene în legătură cu funcțiile de top din principalele instituții ale Uniunii.


Înainte să survină decesul său, deputații europeni luaseră decizia de a se reuni săptămâna viitoare pentru a-i vota succesorul.




Comentează știrea

Raspopitu
11 ianuarie 2022
Covidul

Dumnezeu sa il ierte. Pacat ,vaccinat de trei ori si-a dereglat sistemul imunitar. Avea si certificat verde pregatit dar acolo sus nu are nevoie de el.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6723 secunde