A murit Richard Leakey, renumit paleoantropolog kenyan

85
A murit Richard Leakey, renumit paleoantropolog kenyan - richardmort-1641223606.jpg

Articole de la același autor

Richard Leakey, paleoantropolog kenyan de reputaţie mondială şi om politic, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 77 de ani, a anunţat preşedinţia kenyană. Munca lui de cercetare a contribuit la recunoașterea Africii drept locul de naștere al omenirii.

„În această după-amiază, am aflat cu profundă tristeţe vestea decesului dr. Richard Erskine Frere Leakey, fostul şef al Serviciului public din Kenya”, a anunţat preşedintele Uhuru Kenyatta, într-un comunicat emis duminică seara.

Richard Leakey, al doilea din cei trei fii ai lui Louis şi Mary Leakey, amândoi paleontologi şi arheologi, s-a făcut cunoscut prin aducerea la lumină a unor indicii care au ajutat la dovedirea evoluţiei omenirii în Africa. Nu a avut studii oficiale de arheologie, dar a condus expediţii în anii 1970, care au permis descoperiri revoluţionare despre primele fosile hominide. Cea mai cunoscută descoperire a sa datează din 1984, în timpul unor prospecţiuni la lacul Turkana, în Kenya, unde a adus la lumină un schelet aproape complet de Homo erectus, ce a primit numele de „băiatul din Turkana”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5698 secunde