Conferință de pace la Berlin

Acord privind respectarea embargoului asupra armelor și încetarea ingerințelor străine în Libia

128
Acord privind respectarea embargoului asupra armelor și încetarea ingerințelor străine în Libia - acord-1579532281.jpg

Articole recomandate

Liderii principalelor țări afectate de conflictul din Libia s-au angajat, duminică, să respecte embargoul asupra armelor, decis în 2011 de Organizația Națiunilor Unite, și să renunțe la orice imixtiune străină în conflict, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


11 țări, între care Rusia și Turcia, au convenit la o conferință desfășurată la Berlin sub egida ONU că nu există o soluție militară la acest conflict, care a sfâșiat Libia de aproape 10 ani, a declarat cancelarul german Angela Merkel după o jumătate de zi de discuții. 


Participanții au solicitat, de asemenea, o încetare a focului reală și permanentă pe teren, care s-a lăsat așteptată în pofida intrării în vigoare pe 12 ianuarie a unui armistițiu fragil între beligeranți. 


Pentru a asigura respectarea efectivă și de durată a sfârșitului ostilităților, vor fi organizate curând întâlniri inter-libiene între reprezentanții militari ai celor două tabere. O invitație va fi lansată în zilele următoare, a dat asigurări Antonio Guterres, secretarul general al ONU. 


Pentru a consolida încetarea focului, ONU a cerut celor două tabere rivale să formeze o Comisie militară formată din zece ofițeri, câte cinci de fiecare parte. Misiunea acestei comisii va fi să definească pe teren mecanismele de implementare a încetării focului. 


Participanții au convenit, de asemenea, să respecte cu strictețe embargoul asupra armelor și că acest embargo va fi controlat mai strict decât înainte, a explicat cancelarul într-o conferință de presă comună cu Antonio Guterres și trimisul ONU în Libia, Ghassan Salame. 


Embargoul a fost decretat în 2011 de Organizația Națiunilor Unite, dar a rămas în mare parte literă moartă. 
"Am asistat la o escaladare a conflictului. În ultimele zile, a atins o dimensiune periculoasă", a spus Guterres, subliniind "riscul unei escaladări regionale reale". 


Un alt punct sensibil al conflictului: intervențiile mai mult sau mai puțin directe ale țărilor străine în acest conflict. 
"Toți participanții s-au angajat să renunțe la ingerințele în conflictul armat sau afacerile interne ale Libiei", a spus Guterres. 
Turcia sprijină militar guvernul Fayez al-Sarraj de la Tripoli, iar Rusia, în pofida negărilor sale, este suspectată de sprijinirea liderului forte din estul Libiei, mareșalul Khalifa Haftar. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4397 secunde