Afganistan / ONU a început evacuarea unei părți a angajaților

182
Afganistan / ONU a început evacuarea unei părți a angajaților - onu-1629354549.jpg

Articole recomandate

Talibanii au preluat duminică controlul în Kabul și, practic, asupra întregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forțe americane și ale aliaților organizează evacuarea propriilor cetățeni, dar și a miilor de afgani care nu vor să trăiască sub un regim taliban. Talibanii au promis că vor fi pașnici și nu vor încălca drepturile civililor, însă situația este departe de a putea fi catalogată drept stabilă.


ONU a început evacuarea unei părţi a angajaţilor săi în Afganistan, a declarat un purtător de cuvânt, relatează AFP.


Aproximativ 100 de angajaţi ai ONU vor fi evacuaţi spre Almatîi, Kazahstan, a afirmat Stéphane Dujarric, fără a preciza dacă sunt străini sau afgani.


"Aceasta este o măsură temporară care permite ONU să continue să acorde ajutor populaţiei din Afganistan cu un minim de perturbări şi, în acelaşi timp, care reduce riscurile pentru personal", a explicat el, subliniind că ONU rămâne ''angajată'' în misiunea sa de a sprijini populaţia.


Misiunea ONU de asistenţă în Afganistan (UNAMA) are aproximativ 300 de străini şi peste 700 de afgani la Kabul, sediul său central.


Aproximativ 5.000 de diplomați, personal de securitate, asistenți și cetățeni afgani au fost evacuați din Kabul în ultimele 24 de ore, a declarat miercuri un oficial occidental pentru Reuters.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3777 secunde