Agenţi secreţi iranieni acuzaţi în SUA că au încercat să răpească o jurnalistă

374
Agenţi secreţi iranieni acuzaţi în SUA că au încercat să răpească o jurnalistă - agentisecretiiranieni-1626286185.jpg

Articole de la același autor

Justiţia americană a pus sub acuzare patru agenţi ai serviciului iranian de informaţii pentru că au plănuit răpirea unei jurnaliste de origine iraniană din Statele Unite, militanta anti-voal Masih Alinejad. Rețeaua de agenți avea în vizor și alte victime din Canada, Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite.

Cei patru indivizi încercau din iunie 2020 să răpească o scriitoare şi jurnalistă care a scos în evidenţă încălcările drepturilor omului comise de guvernul iranian, a anunțat Departamentul de Justiţie al SUA potrivit AFP.

„Planul era să ducă victima cu forţa în Iran, unde soarta sa ar fi fost incertă”, a precizat procurorul Audrey Strauss. Suspecţii au utilizat serviciile unor detectivi privaţi pentru a monitoriza, fotografia şi filma victima şi rudele sale, în perioada 2020 - 2021, potrivit anchetei. Masih Alinejad este o militantă feministă la originea mişcării anti-voal din Iran, ţară pe care a părăsit-o de câţiva ani. Din Statele Unite, unde s-a stabilit, ea critică regimul iranian şi politica sa şi a primit sprijinul unor vedete ca Meryl Streep, care i s-a alăturat pe scenă la o conferinţă despre drepturile femeii, în 2016.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7004 secunde