Alba - neagra cu falezele constănțene

428
În 2000, printr-o singură linie trasă pe hârtie s-a făcut delimitarea dintre domeniul public de interes al statului și domeniul privat al Primăriei Constanța.
În privința falezelor constănțene, linia de demarcație s-a făcut la baza țărmului. Acum, primăria le are în administrare, dar nu investește niciun leu în consolidarea lor. Fondurile pentru refacerea falezelor vin de la bugetul statului.

Deși se specifica faptul că delimitările sunt provizorii, nici până în prezent nu s-a făcut nimic pentru remedierea situației. Ba, din contră, domeniul public a fost micșorat în contrapartidă cu cel privat. Astfel de obiceiuri au fost împământenite de pe vremea fostului primar Gheorghe Mihăieși și au continuat pe vremea lui Radu Mazăre.
De curând, a mai apărut o problemă. Falezele vor intra într-un proces de consolidare cu bani de la bugetul statului. Ce presupune acest fapt? Ca statul să consolideze un bun pe care nu-l mai are în administrare. Cum s-ar putea rezolva această situație? Gheorghe Babu, directorul Direcției Apelor Dobrogea - Litoral,
ne-a spus că, printr-o hotărâre de consiliu local, se va aproba trecerea falezelor și a lucrărilor existente la maluri, aflate în patrimoniul Primăriei Constanța, la Apele Române, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, falezele gata consolidate să treacă din nou la primărie.
De-a lungul timpului, primăria a lotizat malurile și a vândut terenurile pe care apoi s-au ridicat case de vacanță, fără însă se preocupa și de consolidarea lor. Este adevărat, au existat tentative de consolidare a falezelor, fără prea mult succes. Gheorghe Babu a precizat în cadrul unei conferințe de presă că faleza constănțeană de la Ion Rațiu la Pescărie - Mamaia nu este stabilă.
Reamintim cititorilor că licitația pentru consolidarea falezei constănțene a fost câștigată de SC Consal Trade. Lucrările ar putea începe în luna august a acestui an.
Directorul Apelor Române ne-a spus că această practică de tre-cere a falezelor dintr-o administrare în alta se va aplica și la Eforie, unde faleza se află într-un stadiu avansat de degradare. În fiecare an, ploile abundente și furtunile dislocă porțiuni întregi din faleza stațiunii. În dreptul hotelului Europa, faleza a fost afectată pe o porțiune de doi kilometri.
Faleza a fost amenajată în anii ’60. Deși toți primarii care s-au perindat pe la Eforie au cochetat la un moment dat cu ideea consolidării falezei, totul a rămas la stadiul de proiect.
În acest an, Apele Române vor interveni pentru consolidarea falezei în zona Spitalului de Ortopedie, Traumatologie și Recupe-rare Eforie Sud. Este vorba des-pre lucrări în valoare de 3,5 milioane lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9148 secunde