Alegerile din Belarus nu pot fi considerate libere și corecte
Statele Unite au apreciat că alegerile legislative desfășurate în Belarus nu pot fi considerate libere și corecte, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat, preluat de AFP. "Alegerile parlamentare de la 23 septembrie, din Belarus, nu răspund criteriilor internaționale și derularea lor nu poate fi considerată ca liberă sau corectă", a subliniat purtătoarea de cuvânt a diplomației americane, Victoria Nuland. Ea a reamintit că, în evaluarea sa preliminară, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat că scrutinul "nu a fost competitiv de la bun început", citând opțiunile limitate ale electoratului, lipsa de imparțialitate a Comisiei electorale sau absența procedurilor adecvate de numărare a voturilor.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 20 Decembrie 2011
Luni, 19 Septembrie 2011
Sâmbătă, 17 Septembrie 2011
Luni, 15 Iunie 2009