Alertă maximă în Taiwan! Avioane chineze au survolat insula revendicată de Beijing

312
Alertă maximă în Taiwan! Avioane chineze au survolat insula revendicată de Beijing - ddd-1581324010.jpg

Articole recomandate

Forțele aeriene taiwaneze au ridicat de la sol aparate de luptă pentru a intercepta avioane chineze care au survolat insula revendicată de Beijing ca parte a teritoriului Republicii Populare Chineze, într-o acțiune denunțată de Ministerul Apărării taiwanez drept o amenințare la adresa păcii și stabilității regionale, potrivit Agerpres.

China efectuează aplicații denumite exerciții de 'încercuire a insulei' din 2016, anul când Tsai Ing-wen a devenit pentru prima oară președinte al Taiwanului. Beijingul consideră că Tsai, realeasă în funcție luna trecută, dorește să oficializeze independența insulei. Ea consideră că Taiwanul este o țară independentă numită Republica Chineză, denumirea sa oficială.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării taiwanez a anunțat că avioane de vânătoare chineze J-11 și bombardiere H-6 au survolat canalul Bashi, în sudul Taiwanului, apoi au zburat deasupra Pacificului, înainte de a reveni la baza lor prin strâmtoarea Miyako, situată între insulele japoneze Miyako și Okinawa, la nord-est de Taiwan. 'În acest interval de timp, armata națională a utilizat într-o manieră corespunzătoare avioane de recunoaștere și forțele de apărare aeriană, conform regulilor de pregătire pentru luptă', menționează comunicatul.

Relațiile între Taipei și Beijing s-au deteriorat și mai mult în ultimele săptămâni pe fondul epidemiei declanșate de noul coronavirus în China, Taiwanul acuzând Beijingul că îl împiedică să acceadă la toate informațiile Organizației Mondiale a Sănătății sau să asiste la reuniunile OMS.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5344 secunde