Ambasadorul Ucrainei în Germania: "Pacea nu pică din cer"

168
Ambasadorul Ucrainei în Germania:

Articole recomandate

"Pacea nu pică din cer", a declarat ambasadorul Ucrainei în Germania, Oleksii Makeev, citat joi de DPA, cerând mai mult sprijin pentru ţara sa în respingerea invaziei Rusiei.

"Pacea nu pică din cer. Trebuie luptat pentru asta. Şi asta este ceea ce facem noi, ucrainenii, în numele tuturor europenilor", a declarat Makeev ziarelor din grupul german Funke Media Group în comentarii care urmează să fi publicate joi.

Ucrainenii ar aprecia "mai mult curaj şi hotărâre din partea aliaţilor şi partenerilor noştri", a spus ambasadorul.

Ca obiective pentru 2023, Makeev a numit "eliberarea completă a ţării noastre de ocupanţii ruşi, restaurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, întoarcerea compatrioţilor noştri la casele lor, reconstrucţia ţării noastre şi progrese în continuare în integrarea în UE şi NATO".

De asemenea, el şi-a reiterat pledoaria pentru livrări suplimentare de arme, "pentru a salva şi mai mulţi civili în Ucraina".

Întrebat despre o posibilă soluţie a conflictului, Makeev s-a referit la planul în zece paşi al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a cărui "formulă de pace" include retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, eliberarea tuturor prizonierilor de război, un tribunal împotriva criminalilor de război ruşi şi garanţii de securitate pentru Ucraina. Kremlinul respinge însă acest plan, aminteşte DPA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6539 secunde