„America, ţi-am dat totul!”. Joe Biden i-a predat ştafeta Kamalei Harris, la Convenţia Democrată

119
„America, ţi-am dat totul!”. Joe Biden i-a predat ştafeta Kamalei Harris, la Convenţia Democrată - 1-1724140995.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a predat ştafeta Kamalei Harris, în uralele şi lacrimile delegaţilor de la Convenţia Democrată, susţinând un discurs lung cu conotaţii testamentare, relatează agenţia AFP.

Cu doar o lună în urmă, Joe Biden (81 de ani) intenţiona să vină la Chicago pentru a primi nominalizarea partidului său. De data aceasta, el a promis însă că va fi cel mai bun voluntar în campania vicepreşedintei în vârstă de 59 de ani, care i s-a alăturat pe scenă pentru o îmbrăţişare.

Biden a cerut să fie aleasă Kamala Harris, „o procuroare”, şi nu republicanul Donald Trump, un „recidivist”.

„Îl iubim pe Joe!” şi „Mulţumesc Joe!” au scandat delegaţii pe tot parcursul discursului său, în timp ce mulţi plângeau.

„Ducem o bătălie pentru sufletul Americii”, a spus el, folosind una dintre expresiile emblematice ale preşedinţiei sale. „Timp de 50 de ani, mi-am dat inima şi sufletul pentru ţară. America, pentru tine am dat totul. Am făcut o mulţime de greşeli în cariera mea, dar ţi-am dat totul”, a adăugat liderul democrat, care şi-a luat rămas bun de la o jumătate de secol de carieră politică.

„Îi suntem veşnic recunoscători unui preşedinte incredibil”, a spus anterior Kamala Harris în timpul unei scurte apariţii solo surpriză pe scenă.

Discursul lui Joe Biden a fost învăluit de emoţie.

„Joe şi cu mine suntem împreună de aproape 50 de ani. Totuşi, sunt momente în care mă îndrăgostesc din nou de el”, a spus prima doamnă, Jill Biden.

„Tată, nu-ţi spunem suficient de des că eşti dragostea vieţii noastre”, a spus fiica lor, Ashley, vorbind despre un „luptător care a fost subestimat toată viaţa”.

Întreaga sa familie a urcat pe scenă la sfârşitul discursului.

„A fost onoarea vieţii mele să fiu preşedintele vostru. Iubesc această slujbă, dar îmi iubesc ţara şi mai mult”, a spus Joe Biden, referindu-se la decizia sa de a se retrage din cursa pentru Casa Albă.

Timp de aproximativ o oră, Joe Biden a vorbit şi despre toate realizările mandatului său, cu care a asociat-o şi pe Kamala Harris.

În replică, Donald Trump va vizita mai multe state strategice săptămâna aceasta.

Într-unul dintre ele, Pennsylvania, fostul preşedinte republican a atacat, luni, planurile „comuniste” ale Kamalei Harris şi a avansat ideea, fără nicio dovadă, că ea a pus la cale un puci împotriva lui Joe Biden.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4976 secunde