Andreea Bănică, nevoită să poarte sutien chiar și când doarme. Care e motivul
Articole de la același autor
Cel mai toxic pește. Mulți îl consumă pentru că e ieftin, fără să știe cât este de periculos
05 August 2022
Avertizare pentru peste un milion de utilizatori Android: Trebuie să ștergeți această aplicație acum!
02 Septembrie 2022
Soția lui Mircea Radu, lovită pe trecerea de pietoni. Femeia a fost transportată la spital
24 Iulie 2022
La 43 de ani, Andreea Bănică se menține într-o formă fizică de invidiat și atrage atenția celor din jur oriunde s-ar duce.
Artista are grijă de alimentația ei, nu obinuiește să facă sport, iar despre operațiile estetice spune că se teme.
Andreea Bănică a mărturisit într-un interviu recent că dacă nu i-ar fi frică de durerile din timpul recuperării, ar recurge negreșit la o operație la nivelul sânilor.
„Nu pot să te mint și să îți zic că nu mi–aș face operație de sân, mi–aș face, dar mi-e frică. Abia mi-am făcut o septoplastie… După 5 ani în care nu știam dacă să o fac sau nu. Dar nu mai respiram bine, mi-am luat inima în dinți și am făcut-o. Asta e singura pe care am făcut-o dar da, mi–aș face și eu operații, aș apela la chirurg doar că teama mea este mult prea mare decât dorința.
Mi-e frică de dureri și de recuperare și nu știu dacă pot să trec prin lucrurile astea. Am auzit foarte multe femei care mi-au zis cum a fost după operația de sâni…. și să bag un corp străin în mine….”, a dezvăluit Andreea Bănică.
Artista a mai precizat că, de la un timp, poartă sutien și ziua, și noaptea, chiar în timp ce doarme, pentru că așa i-au recomandat medicii esteticieni.
„Am sâni, dar am și 43 de ani, și mă gândesc că mai târziu nu vor mai sta chiar așa. Nici acum nu mai stau cum stăteau în tinerețe, cum stăteau înainte să am copii. Pielea nu mai e fermă, ori cât sport ai face, nu are cum să îi țină în aceeași formă. Și de asta port și sutiene. Eu care nu purtam și nu îmi plac, nu sunt adepta lor, trebuie să port pentru că, mergând pe la tot felul de cabinete, mi-au spus că trebuie să port sutien non-stop și când dorm. Groaznic!”, a completat cântăreața.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 15 Mai 2022
Sâmbătă, 16 Decembrie 2017
Luni, 14 August 2017
Miercuri, 20 Ianuarie 2016
Joi, 04 Iunie 2015
Marţi, 28 Aprilie 2015
Vineri, 03 Octombrie 2014
Sâmbătă, 30 August 2014
Marţi, 08 Iulie 2014
Marţi, 27 Mai 2014