Angela Merkel, avertisment sever către Franța și Grecia

560
Angela Merkel, avertisment sever către Franța și Grecia - angelamerkel-1336661806.jpg

Articole recomandate

Toate țările care au semnat pactul bugetar trebuie să respecte acest acord, a declarat cancelarul Angela Merkel, într-o conferință

de presă la Berlin, părând să se adreseze Franței și Greciei, relatează AFP.

"Fiecare trebuie să res-pecte ceea ce am decis. Douăzeci și cinci de țări au semnat pactul bugetar", a declarat Angela Merkel, care a felicitat Grecia, Portugalia și Slovenia pentru că au ratificat deja acest tratat ce impune o disciplină bugetară. Ea a amintit că Irlanda urmează să se pronunțe în acest sens printr-un referendum, la sfârșitul lui mai.

Această declarație, făcută la sediul Cancelariei, într-o conferință de presă comună cu premierul sloven Janez Jansa, părea îndreptată împotriva Franței și Greciei, unde politica de austeritate pare pusă în discuție, în urma înfrângerii, duminică, a guvernelor pro-austeritate.

Președintele-ales francez, socialistul François Hollande, reclamă o renegociere a tratatului privind disciplina bugetară semnat de 25 de țări europene, în urma unei inițiative a Germaniei, cu scopul ca acestuia să i se adauge măsuri de creștere economică.

De asemenea, oficiali politici greci s-au declarat dispuși să pună în discuție angajamentele pro-austeri-tate ale țării, respinse masiv de către electorat duminică, provocând îngri-jorări pe piețe și ridicând problema rămânerii țării în zona euro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9686 secunde