Antony Blinken anulează întâlnirea cu Serghei Lavrov

141
Antony Blinken anulează întâlnirea cu Serghei Lavrov - blinkenanulare-1645626656.jpg

Articole de la același autor

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat, marţi seară, că a decis anularea întâlnirii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, din cauza acţiunilor Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit CNN.

„Acum, când vedem că invazia a început, și Rusia și-a exprimat clar respingerea diplomației, nu are sens să mergem mai departe cu acea întâlnire, în acest moment”, a spus Blinken. „M-am consultat cu aliații și partenerii noștri, toți sunt de acord”.

„Statele Unite menţin angajamentul pentru diplomaţie dacă Rusia este pregătită să facă paşi demonstrabili pentru a oferi comunităţii internaţionale un grad de încredere că este serioasă în reducerea tensiunilor şi în găsirea unei soluţii diplomatice. Dar noi vom acţiona în funcţie de hotărârile Rusiei şi de situaţia de pe teren. Nu vom permite Rusiei să pretindă că foloseşte diplomaţia, când, în acelaşi timp, accelerează pe drumul conflictului şi războiului”, a subliniat Antony Blinken.

O reacție asemănătoare a avut și Franţa, care a transmis că Vladimir Putin nu mai onorează semnătura Rusiei, iar Ministerul de Externe de la Paris a decis anularea discuţiilor cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5056 secunde