Aproape 4.000 de zboruri au fost anulate din cauza unei furtuni care a lovit Statele Unite

169
Aproape 4.000 de zboruri au fost anulate din cauza unei furtuni care a lovit Statele Unite - zbor-1671819480.jpg

Articole de la același autor

Aproape 4.000 de zboruri au fost anulate vineri din cauza unei furtuni hibernale care loveşte Statele Unite ale Americii şi îi afectează pe cei care doreau să călătorească de Crăciun pentru a fi alături de familie, transmite Reuters, potrivit Realitatea


În cursul zilei de joi au fost anulate aproximativ 2.700 de zboruri, conform site-ului de specialitate FlightAware.

Compania feroviară Amtrak a anulat de asemenea zeci de trenuri de pasageri.

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a impus o serie de măsuri de degivrare suplimentară a avioanelor pe mai multe aeroporturi de unde încă se pot ridica avioane. Conform FAA, vremea severă de iarnă va avea un impact puternic asupra zborurilor, urmând să se înregistreze întârzieri ale aeronavelor de pe aeroporturile din Boston şi Washington, aeroporturile internaţionale Seattle-Tacoma şi Portland, precum şi Aspen din Colorado.

În cazul Aeroportului Internaţional Seattle-Tacoma au fost anulate 40% din zboruri. De asemenea, peste 40% din avioanele care trebuiau să decoleze de pe Aroportul Detroit Metro au fost anulate, respectiv 18% dintre cursele ce urmau să se ridice de pe Aeroportul Chicago O'Hare.

Alte 3.800 de zboruri au avut întârziere vineri.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5889 secunde