Armata britanică își încheie misiunea de luptă în Afganistan

208
Armata britanică își încheie misiunea de luptă în Afganistan - armata-1414338564.jpg

Articole recomandate

Armata britanică a pus capăt, astăzi, misiunii sale de luptă în Afganistan, după 13 ani de război care s-au soldat cu moartea a peste 450 dintre militarii săi și care nu au reușit să neutralizeze talibanii din sud, transmite Medifax.ro.
Britanicii au predat forțelor afgane controlul Camp Bastion, în instabila provincie Helmand (sud-vest), ultima lor bază de luptă din țară.
În cadrul aceleiași ceremonii, afganii au preluat și controlul bazei americane de la Camp Leatherneck, vecină cu Camp Bastion, iar drapelele celor două țări au fost coborâte, lăsând loc celor afgane.
Armata afgană preia astfel controlul regiunii militare de sud-vest, care rămâne unul dintre principalele bastioane ale insurgenților talibani după 13 ani de conflict.
Imensa bază construită în deșert în apropiere de capitala provinciei Lashkar Gah este cea mai importantă a Forței a NATO în Afganistan (ISAF). În 2010-2011, în momentul de vârf al intervenției NATO în Afganistan, numărul personalului staționat la această bază era de peste 40.000 de persoane.
Câteva sute de pușcași marini americani și militari britanici vor părăsi Helmand în curând, la o dată care nu a fost dezvăluită din motive de securitate, pentru a se întoarce în țările lor.
Pentru britanici, care au avut până la 9.000 de militari în Afganistan, această retragere marchează încheierea misiunii de luptă, dar 500 de militari vor rămâne în cadrul operațiunii "resolute support", în principal la Kabul.
În total, 453 de militari britanici și 2.349 americani au fost uciși în Afganistan din 2001, potrivit site-ului independent icasualties.org.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4416 secunde