Armata nepaleză a găsit epava elicopterului militar american dispărut

113
Armata nepaleză a găsit epava elicopterului militar american dispărut - elicoptermilitar-1431676300.jpg

Articole recomandate

Epava elicopterului militar american dispărut marți în Nepal în timpul unei operațiuni de salvare a supraviețuitorilor unui seism produs în aceeași zi în zona localității Charikot a fost descoperită în apropiere de frontiera cu China, a anunțat armata nepaleză, relatează France Presse.


Aceasta a fost reperată într-o pădure situată la aproximativ 70 km nord-est de Kathmandu, a precizat un înalt responsabil al armatei nepaleze.

'Nu știm dacă există supraviețuitori, mai trebuie să culegem informații. Am reperat epava din aer, încercăm acum să aterizăm în această zonă pentru a obține mai multe informații', a declarat telefonic pentru AFP generalul Binoj Basnet.

Armata americană a anunțat marți că un elicopter de tip UH-1Y Huey al pușcașilor marini americani, care participa la operațiunile umanitare în urma seismului din Nepal, a dispărut cu opt persoane la bord — șase pușcași marini americani și doi militari nepalezi. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4729 secunde