Artiștii care vorbesc fără cuvinte

671
Pe Dan Puric îl vedem destul de des la Constanța. Vine cu o deschidere extraordinară ca să ne încânte prin artă, să ne învețe, să ne certe, să ne dojenească.

I-am văzut piesele, una dintre ele chiar prezentată în ruinele Cetății Histria (ce răsfăț al ochiului și minții!), și am asistat la conferințele pe care le-a susținut constant la Constanța.
Și de fiecare dată am parte de o experiență transformatoare; este un deliciu să poți asista la performanțele lui Dan Puric atât în viața de zi cu zi, cât și pe scenă. Apărând din ce în ce mai des ca un lider de opinie, despicând firul în patru în orice domeniu de interes, Dan Puric a revenit la Constanța, vineri seară, cu o declarație de dragoste pe cât de simplă pe atât de complexă - "Toujours l’amor".
Realizat în colaborare cu Teatrul Național din București, acolo unde acest valoros discurs artistic, gândit și regizat de Dan Puric, împletind teatrul, dansul și pantomima, a avut premiera în noiembrie 1997. Și de atunci se joacă peste tot în lume, nu numai în țară.
Artiștii mișcării - Dan Puric și Carmen Ungureanu - creează imagini fascinante prin ritmul și poezia lor, deliciul teatrului non-verbal stând în trăirea intensă și mesajul transmis prin fiecare atingere, pas, mișcare a mâinii. Chiar și virtuozitatea stepului are o inimaginabilă putere de seducție, iar poveștile pline de miez și mesaje au un substrat de umor fin, sensibil. O năucitoare spontaneitate vorbește despre bucuriile și amărăciunile vieții, în care amorul este substratul fiecărei trăiri umane.
Licărul din ochii celor doi artiști de la finalul spectacolului, când aplauzele au umplut sala Casei de Cultură a Sindicatelor, arată că această piesă, jucată până acum de peste 100 de ori, are o forță extraordinară, parcă din ce în ce mai mare, de a transmite, de a încânta.

Astăzi, o altă față a artistului - conferință și lansare de carte
Volumul "Cine suntem" se va lansa astăzi, la ora 19, într-o conferință care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor. Titlul cărții lui Dan Puric este dat de un capitol din volum, reunind serii de conferințe cu același nume susținute la București, Cluj, Oradea, Arad, Iași și Constanța, conferințe care s-au bucurat de un real succes în rândul publicului. "Oricine își iubește țara și neamul, valorile lor identitare și perene, are, citind această carte, ocazia unei întâlniri simpatetice, mirabilă și stimulativă pentru solidarizarea cu ele", arată prof. univ. dr. Gheorghe Ceaușu în prezentarea cărții.
Autorul spune că a scris volumul privind în jur și încercând să refacă istoria poporului român - o istorie "ruptă de securiști". "Tema nu eu am ales-o pe ea, ea m-a ales pe mine. M-a ajutat starea din România, starea critică. N-am lucrat la ea, ea a lucrat cu mine, ea m-a pus să o scriu", susține Dan Puric.

"Ce potențial are publicul din Constanța! Am simțit-o pe pielea mea. Dar se vede că este hrănit foarte rar. O societate civilă trebuie să lupte, aveți dreptul la artiștii mari pe care îi meritați. Publicul din Constanța este precum un copil orfan care, în loc să participe la olimpiada internațională de matematică, este lăsat deoparte"
- Dan Puric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5855 secunde