Atentat terorist la Berlin

155
Atentat terorist la Berlin - atacberlinbun-1482247831.jpg

Articole recomandate

Luni seara, un camion a intrat în mulțimea adunată la Târgul de Crăciun din Breitscheidplatz, din Berlin. 


Poliția a confirmat inițial moartea a cel puțin nouă persoane și rănirea a aproximativ 50. Statul Islamic a revendicat atentatul. Ulterior, autoritățile au anunțat că numărul morților a crescut la 12.


Camionul a intrat "intenționat" în mulțimea de la târgul de Crăciun, făcând cel puțin 12 morți și zeci de răniți, a anunțat poliția berlineză. Acesta circula cu o viteză de aproximativ 65 km pe oră. 


În cursul nopții, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că ar fi vorba de un atentat. Ancheta a fost încredințată Parchetului Federal, care are în competență cazurile de terorism.
O formațiune jihadistă, Forțele de Mobilizare Populară, afiliată Statului Islamic, a revendicat atentatul, într-un mesaj postat pe Twitter, potrivit CNN.


Reprezentanții firmei poloneze de transport, căreia îi aparține camionul, care a intrat în mulțime la târgul de Crăciun din Berlin, au pierdut legătura cu șoferul, luni, în jurul orei 14.00 GMT, transmite agenția France Presse.


Camionul era înmatriculat în Polonia, iar șoferul ar fi încercat să fugă de la locul dezastrului. A fost prins și reținut de polițiști. Un alt bărbat care se afla împreună cu șoferul în camion a decedat.


Potrivit DPA, este vorba despre un atentat care reamintește de tragedia de la Nisa, când un camion de înghețată a făcut carnagiu pe Promenadă, călcând peste oameni. Acum, în Berlin, scenariul pare să fie identic cu cel din Franța, de la Nisa. Târgul se afla într-o zonă turistică foarte frecventată, mai ales cu ocazia unor astfel de sărbători, când vine multă lume. 


Un martor ocular a distribuit pe rețelele de socializare imagini de la locul atacului, menționând faptul că "oamenii au fost striviți" de camion, în timp ce alte surse media informau că mai multe persoane s-au culcat la pământ.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3635 secunde