Atenție, IMAGINI ȘOCANTE / Israelul a efectuat 210 raiduri aeriene în 24 de ore

179

Articole recomandate

Aviația israeliană a efectuat 210 raiduri în 24 de ore în Fâșia Gaza, dintre care 50 pe timpul nopții de joi spre vineri, împotriva unor obiective care au legătură cu mișcarea islamistă Hamas ce controlează teritoriul, a anunțat un purtător de cuvânt militar.

Cel puțin 100 de palestinieni au fost uciși de la începutul operațiunii israeliene

Doi palestinieni au fost uciși vineri în centrul Fâșiei Gaza în cadrul unui atac aerian, ceea ce ridică la 100 numărul victimelor palestiniene de la începutul operațiunii israeliene, în urmă cu patru zile, potrivit serviciilor de urgență locale.

Cele două victime circulau într-o mașină a municipalității din Gaza, în sectorul taberei de refugiați Bureij, în momentul atacului. Un al treilea bărbat, aflat la bordul vehiculului, a fost grav rănit, a precizat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgență, Ashraf al-Qudra.


Aviația israeliană a efectuat 210 raiduri în 24 de ore în Fâșia Gaza, dintre care 50 pe timpul nopții de joi spre vineri, împotriva unor obiective care au legătură cu mișcarea islamistă Hamas ce controlează teritoriul, a anunțat un purtător de cuvânt militar, citat de AFP.

Printre țintele vizate figurează 81 de instalații pentru lansarea rachetelor, tuneluri, posturi de control și de comandă ale Hamas, precum și birouri ale unor instituții guvernamentale ale Hamas, a precizat purtătorul de cuvânt.

Un fotograf al AFP a văzut mai multe vapoare în flăcări în portul Gaza, în special "Gaza Ark", o navă de pescuit mare care aparține unei organizații internaționale propalestiniene și care urma să încerce să spargă blocada maritimă israeliană.

În plus, în cursul aceleiași perioade, 194 de rachete au fost lansate din Fâșia Gaza către sudul Israelului, dintre care 43 au fost distruse în zbor de sistemul de interceptare a rachetelor Iron Dome.

În ultimele 24 de ore au fost distruse 21 de case sau clădiri în care locuiau oficiali ai Hamas.

Purtătorul de cuvânt militar a subliniat că locuitorii au primit ordin de evacuare a zonelor înainte de atacurile israeliene.

"În casele vizate, unele camere erau folosite pentru locuit, în timp ce altele pentru coordonarea tirurilor de rachetă", a afirmat purtătorul de cuvânt. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3424 secunde