Autobuz transformat în ambulanţă, în București. Poate transporta 10 pacienţi pe tărgi

197
Autobuz transformat în ambulanţă, în București. Poate transporta 10 pacienţi pe tărgi - autobuz-1634310904.jpg

Articole de la același autor

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, că în Bucureşti a fost suplimentat semnificativ numărul ambulanţelor pentru testarea şi transportul pacienţilor cu COVID-19, urmând să fie folosit şi un autobuz transformat care permite transportul a 10 bolnavi pe tărgi.


"În ultima perioadă, am suplimentat semnificativ numărul ambulanţelor din Bucureşti. Pe lângă maşinile deplasate de la unităţile pentru situaţii de urgenţă în sprijinul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti pentru testări, săptămâna trecută, am dat ordinul pentru mobilizarea a altor 10 ambulanţe de tip B de prim ajutor şi 18 ambulanţe de multiple-victime, cu patru tărgi fiecare, din ţară către Bucureşti. De asemenea, Ministerul Apărării a dat cinci ambulanţe pentru partea de transport şi testări, iar Ministerul Afacerilor Interne o ambulanţă. Asta înseamnă că am crescut capacitatea cu 30-40% în Bucureşti din punct de vedere al posibilităţii de transport şi testare. În Bucureşti, a fost mobilizat şi un autobuz care permite transportul a 10 pacienţi pe tărgi. Este un sistem care poate transforma un autobuz într-o ambulanţă şi s-a pus la dispoziţie un autobuz de la baza logistică a IGSU şi sistemul a fost adus din judeţul Mureş şi este unic în ţară în acest moment", a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Arafat, în ultima perioadă, a crescut presiunea şi la nivelul Unităţilor de primiri urgenţe, mai ales că unele dintre acestea s-au transformat în mini-secţii ATI pentru pacienţii cu COVID-19.

"La Unităţile de primiri urgenţe, în perioada 2 - 7 octombrie, am avut 8.804 pacienţi care s-au prezentat la nivel naţional, dintre care 5.241 confirmaţi. În perioada 8 - 14 octombrie, avem 11.654 de pacienţi la nivel naţional, din care 7.802 confirmaţi. Aste este situaţia la nivelul Unităţilor de primiri urgenţe. Se simte presiunea şi pe UPU în mod egal cum se simte pe Secţiile de terapie intensivă. Sunt spitale unde Unităţile de primiri urgenţe s-au transformat, cel puţin parţial, în mini-secţii ATI, unde bolnavii sunt ventilaţi şi asistaţi, până se transferă la ATI sau alte spitale", a spus şeful DSU, citat de Agerpres.

Potrivit Digi24, el a precizat că sunt cazuri de familii care refuză ca rudele internate să fie transferate către alte spitale, acest lucru fiind necesar pentru primirea altor pacienţi cu COVID-19.

"Rămânem cu refuzul unor familii de a lăsa pacienţii lor să plece în alte părţi. Nu vorbim aici numai de terapie intensivă, vorbim de pacienţii cu nevoie de oxigen. Eliberarea secţiilor UPU este foarte importantă, pentru a primi alţi pacienţi", a explicat Raed Arafat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.473 secunde