Avertisment: Pacienții acestui val al pandemiei nu au încredere în medici. Arafat: „Se condamnă singuri la moarte”

156
Avertisment: Pacienții acestui val al pandemiei nu au încredere în medici. Arafat: „Se condamnă singuri la moarte” - pacienti-1635066009.jpg
Șefa secției ATI de la Spitalul Colțea, Letiția Coriu, spune că în acest val al pandemiei, pacienții nu mai au încredere în medici. Sunt oameni care refuză să fie transferați în ATI, când starea lor de sănătate se agravează. În tot acest timp numărul deceselor crește dramatic. 


Șeful DSU, Raed Arafat, spune că pacienții care refuză ajutorul medicilor se condamnă singuri, poate chiar la moarte.


„A venit un val de pacienți care au negat mult suportul medical în boală. Nu e normal ca relația medic-pacient să meargă pe acest discurs și este dramatic. Chiar și medicul e foarte apăsat de faptul că ce face el e în van, că pacientul lui nu înțelege și nu cooperează. Noi mergem să vedem pacienții care au nevoie de flux de oxigen și îi rugăm să vină la ATI când au loc liber și avem surpriza să fim refuzați”, a spus Coriu.

„Neagă boala, agravarea ei, vin târziu la spital. Pacienții acestui val nu au încredere în medici. În valul acesta, oamenii vin foarte târziu, când plămânii sunt distruși. Am avut mortalități foarte mari, în jur de 70%… 60-70% din păcate”, a adăugat medicul.

Potrifvit Digi24, Raed Arafat i-a îndemnat pe oameni să se adreseze medicilor, pentru a nu ajunge în situații grave.

„Înseamnă că se autocondamnă. Dacă sunt în stare gravă şi încă ascultă aceste sfaturi de a nu se interna, de a nu primit tratamentele, însemană că se condamnă singuri la moarte, nu la altceva”, a spus Arafat.

„Trebuie să ajungi la spital înainte să ajungi în stare gravă. Dacă eşti deja în stare gravă, unica şansă a ta este în spital”, a adăugat el.







Pagina a fost generata in 0.2474 secunde