Banca Mondială suspendă toate programele de ajutor din Rusia şi Belarus

85
Banca Mondială suspendă toate programele de ajutor din Rusia şi Belarus - bancamondiala-1646320178.jpg

Articole de la același autor

Banca Mondială a anunţat miercuri suspendarea imediată a tuturor programelor sale de ajutor din Rusia şi Belarus, ca măsură de retorsiune la invazia Ucrainei, transmite AFP.

„În urma invaziei ruse a Ucrainei şi a ostilităţilor împotriva poporului ucrainean, grupul Băncii Mondiale şi-a încetat toate programele în Rusia şi Belarus cu efect imediat”, a anunţat instituţia de la Washington, într-un comunicat.

În Belarus, Banca Mondială (BM) este angajată în 11 proiecte cu o valoare totală de 1,15 miliarde de dolari. În Rusia, conducea patru proiecte reprezentând 370 de milioane de dolari, potrivit site-ului instituţiei. Pe de altă parte, Banca Mondială a subliniat miercuri în comunicatul său că nu a aprobat niciun împrumut nou sau investiţie în Rusia din 2014, adică de la anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova, conform Agerpres.

„De asemenea, nu a fost aprobat niciun nou împrumut pentru Belarus de la jumătatea anului 2020”, a spus BM.

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat săptămâna trecută invazia Ucrainei care a stârnit indignare în numeroase ţări. De atunci, în Europa şi America de Nord, sancţiunile economice s-au înmulţit.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6434 secunde