Bărbat amendat și internat la Psihiatrie după ce a amenințat că dă foc angajaților care îi eliberau o nouă carte de identitate

210
Bărbat amendat și internat la Psihiatrie după ce a amenințat că dă foc angajaților care îi eliberau o nouă carte de identitate - poli-1638204639.jpg

Articole de la același autor

Un bărbat nemulțumit de procedura privind eliberarea cărții de identitate i-a amenințat pe angajații unei instituții din Arad că le dă foc și le pune o bombă. Instituția a fost evacuată și agresorul a fost amendat și internat la Spitalul de Psihiatrie.


Incidentul s-a produs luni, la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidența a Persoanelor al municipiului Arad. Polițiștii au fost chemați prin apel la 112 să intervină la fața locului.

Potrivit acestora, un bărbat de 31 de ani din Arad, având nemulțumiri privind eliberarea unei cărți de identitate, i-a amenințat pe angajații serviciului cu faptul că le da foc și le va pune o bombă.

Potrivit Digi24 sediul serviciului se află în incinta unui centru comercial, iar polițiștii au decis să evacueze toate persoanele din interior.

Bărbatul care a părăsit incinta centrului comercial înainte de sosirea polițiștilor, a fost găsit în județul Timiș. El a fost amendat cu 1.000 de lei și a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Timișoara.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7064 secunde