Bătaie pe plaja în timp de pandemie! Turiștii aruncau cu pietre, umbrele sau șezlonguri în polițiști

1085

Articole recomandate

O luptă masivă, în care au fost implicați zeci de oameni, a izbucnit sâmbătă după-amiaza pe plaja Blankenberge de pe Coasta Belgiană. Totul a pornit de la nerespectarea regulilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, informează Antena3.


Turiștii au început să arunce în oamenii legii cu pietre, umbrele sau șezlonguri, după ce aceștia au încercat să-i evacueze fiindcă plaja era prea aglomerată.


Lupta a început în momentul în care un salvamar a chemat Poliția fiindcă un grup de aproximativ 40 de tineri stăteau într-o zonă interzisă și nici nu păstrau distanțarea fizică. Tinerii au refuzat să plece și la scurt timp a început un scandal violent între aceștia și forțele de ordine.


"Dintr-o dată a început o luptă masivă și s-a creat un haos total. Umbrele de soare și șezlonguri au început să zboare, stâlpii de windsurfing au fost folosiți ca arme", a povestit un manager de bar.


Polițiștii ajunși la fața locului au arestat mai multe persoane.


Sute de turiști prezenți pe plajă au urmărit șocați incidentul, iar unii dintre ei și-au scos telefoanele și au început să filmeze.


"E ceva teribil. Pentru oamenii care vin aici cu intenții bune și vor să se bucure de o zi în Blankenberge, ceea ce s-a întâmplat a fost foarte urât. Mă gândesc la copii și la părinții lor", a declarat primarul Daphné Dumery.


Primarul a decis duminică închiderea orașului Blankenberge pentru turiști, după incidentul de ieri. "Orașul nostru are nevoie de o pauză".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6455 secunde