BBC - Un grup de pescari din Yemen a descoperit ambră gri în stomacul unui caşalot

1074
2
BBC - Un grup de pescari din Yemen a descoperit ambră gri în stomacul unui caşalot - ungrupdepescari-1622565730.jpg

Articole de la același autor

Un grup de pescari din Yemen a descoperit în cadavrul unui cașalot care plutea în Golful Aden o cantitate de ambră gri în valoare de 1,5 milioane de dolari, potrivit BBC. Ambra gri este o substanță foarte rară și valoroasă, folosită în industria parfumurilor. „Un pescar din Seriah ne-a chemat în acea dimineață și ne-a spus că este o balenă în larg și ar putea conține ambră gri. Am zis că mergem să vedem. Când ne-am apropiat, mirosul era groaznic, dar am bănuit că această balenă are ceva în ea. Am agățat-o cu un cârlig și am adus-o la țărm, unde am tranșat-o ca să vedem ce are în stomac. Și acolo era ambră gri. Mirosul era greu, dar erau mulți bani”, a povestit unul dintre pescari. Pentru acești pescari, descoperirea le-a schimbat viața. Banii obținuți au fost împărțiți în mod egal între ei, iar mai departe aceștia și-au cumpărat case, mașini și bărci, dar și-au ajutat și apropiații. Potrivit experților, doar cașaloții produc ambră gri și cel mult 5% dintre exemplarele existente conțin materia în stomac. Cașaloții sunt considerați specie vulnerabilă, iar vânzarea de ambră gri este interzisă în mai multe țări.

Comentează știrea

iniyoradexiva
9 septembrie 2022
iniyoradexiva

http://slkjfdf.net/ - Emzdpequp Eghusu ehg.iewj.cugetliber.ro.she.fr http://slkjfdf.net/

aagivagina
9 septembrie 2022
aagivagina

http://slkjfdf.net/ - Ezpumiwa Aeyige cso.fbfb.cugetliber.ro.psw.bm http://slkjfdf.net/

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5337 secunde