Blinken și Austin s-au întâlnit cu Zelenski la Kiev. Rusia încearcă să ascundă adevărata amploare a pierderilor

73
Blinken și Austin s-au întâlnit cu Zelenski la Kiev. Rusia încearcă să ascundă adevărata amploare a pierderilor - fondrazboicontinua-1650884516.jpg

Articole de la același autor

Șefii diplomației și apărării din Statele Unite s-au întâlnit duminică seara la Kiev cu președintele ucrainean Volodomir Zelenski, la exact 60 de zile de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Este prima vizită a unor oficiali americani de rang înalt, de la începutul războiului. Discuțiile s-au axat pe sprijinul militar al Statelor Unite, pe ce tipuri de arme pot fi trimise în continuare Kievului și cât de repede. Aceasta, în condițiile în care sute de mii de ucraineni au petrecut Paștele în orașe aflate pe linia frontului.

Foarte puțini dintre ei au mers și la biserică, de teamă să nu cadă rachete sau proiectile rusești peste ei. În orașe precum Kramatorsk și Harkov, care au fost bombardate constant în ultima perioadă, Paștele a adus câteva ore nesperate de liniște. La Mariupol, însă, bombele au căzut și în zi de sărbătoare.


În Harkov, multe slujbe de Paște au fost ținute în biserici avariate de proiectilele rusești, care cad zilnic. Unele lăcașuri de cult au devenit adăposturi pentru ucrainenii care vor să fie feriți de bombe sau care au rămas fără case. După două luni de bombardamente, a devenit ceva neobișnuit să nu se audă explozii.


Șeful militar al orașului Krivoi Rog spune că Ucraina a observat pregătiri pentru o posibilă ofensivă a forțelor ruse în regiunea Herson, adăugând că apărarea este întărită în zonă, potrivit CNN.


Oleksandr Vilkul a spus că „forțele ruse pregătesc o formație pentru ofensivă în regiunea Herson. Așteptăm posibila ofensivă în zilele următoare. Dar știm mai multe despre aceasta decât cred ei. Noi le înțelegem toate planurile și suntem pe deplin pregătiți pentru orice evoluție a situației”.


Vilkul a spus că garnizoana Krivoi Rog este pregătită pentru apărare.

„Se lucrează în continuare pentru a ajuta la evacuarea oamenilor din zona frontului. Krivoi Rog furnizează autobuze și ambulanțe. Am oferit asistență medicală și asistență socială. Dar oamenii pleacă pe biciclete și scot bătrânii și copiii în roabe”, a mai spus Vilkul.


Diplomata Bridget Brink, în prezent ambasadoarea SUA în Slovacia, va ocupa funcția de ambasador la Kiev, care a rămas neocupată de la începutul anului 2020. Presa americană a anunțat că președintele SUA, Joe Biden, o va nominaliza pentru acest post, potrivit BBC.


SUA au mai spus că examinează condițiile de securitate din Kiev și că vor redeschide ambasada de acolo de îndată ce situația o va permite.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3582 secunde