Boris Johnson anunță „Ziua Libertății” în Marea Britanie

130
Boris Johnson anunță „Ziua Libertății” în Marea Britanie - borisjohnosn-1624979048.jpg

Articole de la același autor

Regatul Unit va ridica restricțiile anti-Covid pe 19 iulie, a anunțat guvernul britanic, o dată pe care a numit-o „Ziua Libertății”. Anunțul a fost făcut marţi, în ciuda îngrijorărilor cu privire la creșterea numărului de cazuri generat de varianta Delta a coronavirusului, relatează Reuters.

Anunțul vine și în contextul în care guvernul lui Boris Johnson se află din nou în mijlocul unui scandal, după demisia ministrului sănătății ca urmare a unei controverse legate de încălcarea restricțiilor – Hancock a fost fotografiat sărutând și îmbrățișând o consilieră.

Ridicarea restricțiilor fusese programată, anterior, pentru 21 iunie, însă creșterea numărului de cazuri, mai ales printre persoanele nevaccinate sau vaccinate cu o singură doză, a dus la amânarea relaxărilor.

„Cu fiecare zi care trece devine mai clar pentru mine și pentru toți consilierii noștri științifici că este foarte probabil ca pe 19 iulie să fim în poziția în care să spunem că ne putem întoarce la viața așa cum era înainte de Covid”, a spus Johnson în fața reporterilor.

Și ministrul interimar al sănătății, Sajid Javid, a declarat în fața Parlamentului că 19 iulie este data preferată de guvern pentru eliminarea restricțiilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.487 secunde