Brazilia intenţionează să cumpere vaccinurile Sputnik V şi Covaxin

482
Brazilia intenţionează să cumpere vaccinurile Sputnik V şi Covaxin - vaccin-1612440459.jpg

Articole recomandate

Brazilia intenţionează să finalizeze vineri achiziţionarea a 30 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 Sputnik V şi Covaxin, a anunţat miercuri guvernul brazilian, potrivit AFP.


Oficiali ai Ministerului Sănătăţii se vor întâlni vineri “cu reprezentanţi ai institutului rus Gamaleya, producătorul vaccinului Sputnik V, şi ai laboratorului indian Bharat Biotech, care produce Covaxin, pentru a negocia achiziţionarea a 30 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19”, a afirmat guvernul într-un comunicat.


În cazul încheierii unui acord, Brazilia va primi 10 milioane de doze de Sputnik V ”între februarie şi martie”, precum şi 8 milioane de doze de Covaxin în februarie, apoi 12 milioane din acelaşi vaccin indian luna următoare, a precizat ministerul.


Cu puţin timp înainte de acest anunţ, Agenţia Naţională de Supraveghere Sanitară (ANVISA) din Brazilia a raportat o simplificare a procedurii sale de analiză a solicitărilor de urgenţă, dând asigurări că doar studii de fază 3 (care să verifice eficacitatea şi siguranţa vaccinurilor) vor fi realizate în Brazilia.


Până în prezent, doar vaccinurile produse de laboratoarele britanic AstraZeneca şi chinez Sinovac (CoronaVac) sunt administrate în Brazilia.


Campania de vaccinare a început în Brazilia pe 17 ianuarie, cu angajaţii din domeniul sanitar, vârstnicii şi populaţiile indigene.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5409 secunde