Bujorul, declarat Floare Naţională a României. Decizia luată în Parlament

158
Bujorul, declarat Floare Naţională a României. Decizia luată în Parlament - bujor-1664289988.jpg
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 27 septembrie, proiectul prin care bujorul, plantă ocrotită prin lege, a fost declarat Floare Naţională a României, cu 180 de voturi pentru, 39 contra şi 23 de abţineri, potrivit Libertatea

„Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor”, se arată în proiectul votat în Parlament

Autorităţile locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor şi „vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări”, potrivit proiectului.

Citeşte întreaga ştire: Bujorul, declarat Floare Naţională a României. Decizia, luată în Parlament. 


Uniunea Artiştilor Plastici va sprijini organizarea pe plan local a unor expoziţii de pictură consacrate florii de bujor. Totodată, se prevede ca Romfilatelia să cuprindă în planul său de emisiuni filatelice emiterea unor coliţe şi timbre consacrate florii de bujor.

Citeşte întreaga ştire: Bujorul, declarat Floare Naţională a României. Decizia, luată în Parlament


Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3456 secunde