Cancelarul german îndeamnă la prudenţă în stabilirea unor sancţiuni contra Rusiei

Articole recomandate
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut duminică Statelor Unite şi Uniunii Europene să reflecteze cu atenţie când iau în calcul sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni a acesteia contra Ucrainei, consemnează agenţia Reuters, consultată de Agerpres.
Printre posibilele sancţiuni este evocată blocarea funcţionării gazoductului Nord Stream 2, care conectează Germania direct cu Rusia. Dar o asemenea măsură ar amplifica criza energetică în Europa, ce a condus la creşterea preţurilor.
„Prudenţa dictează alegerea măsurilor care vor avea cel mai mare efect, spre deosebire de cele care ar încălca principii convenite împreună”, a indicat Scholz, într-un interviu din care ziarul Sueddeutsche Zeitung a publicat extrase înainte de a-l difuza integral. „În acelaşi timp, trebuie să luăm în considerare consecinţele sancţiunilor asupra noastră”, a adăugat cancelarul german, avertizând că nimeni nu trebuie să creadă că există vreo astfel de măsură care să nu aibă efecte negative asupra Germaniei.
Scholz a contracarat în acest interviu impresia că SUA şi UE nu ar putea cădea de acord asupra unui set de sancţiuni împotriva Rusiei. „În cercul aliaţilor, noi convenim asupra unor posibile măsuri. Este bine. Trebuie să fim capabili să acţionăm în cazul unei urgenţe”, a adăugat el.
Top articole din Actual
România trimite militari cu blindate în Bosnia și Herțegovina
17 Ianuarie 2022
A murit David Sassoli, președintele Parlamentului European
11 Ianuarie 2022
Marian Vanghelie, amendat de jandarmii de la Curtea de Apel
11 Ianuarie 2022
Articole pe aceeași temă
Duminică, 26 Decembrie 2021
Miercuri, 22 Decembrie 2021
Joi, 09 Decembrie 2021
Sâmbătă, 04 Decembrie 2021