Cancelarul Scholz l-a plimbat pe preşedintele Macron prin Potsdam, înaintea unei cine de lucru

132
Cancelarul Scholz l-a plimbat pe preşedintele Macron prin Potsdam, înaintea unei cine de lucru - 1-1686124426.jpg

Articole de la același autor

Cancelarul german Olaf Scholz l-a condus pe preşedintele francez Emmanuel Macron într-o plimbare improvizată prin centrul oraşului Potsdam, înaintea unei lungi cine de lucru, informează agenţia DPA.

S-au întâlnit în piaţa Alter Markt (Piaţa Veche), s-au aşezat în faţa cafenelei Muzeului Barberini şi au traversat, de asemenea, Freundschaftsinsel (Insula Prieteniei), un parc din apropiere. Este pentru prima dată când Olaf Scholz se întâlneşte cu un lider străin în oraşul în care locuieşte, Potsdam, aflat în apropiere de Berlin.

Peste 50 de oameni au stat în piaţa Neuer Markt pentru a-i urmări pe pe cei doi lideri europeni, în timp ce alţii s-au apropiat de ferestrele restaurantului Kochzimmer, unde a avut loc cina, pentru a-i zări. Cina de lucru a avut loc o masă separată de cea a celor două delegaţii, aflată în apropiere, şi a durat aproape trei ore, cu mult mai mult decât era planificat.

La rândul său, preşedintele Frank-Walter Steinmeier l-a invitat pe Emmanuel Macron într-o vizită de stat Germania, în perioada 2-4 iulie, în care şeful statului francez va vizita Ludwigsburg, în apropiere de Stuttgart, dar şi Dresda.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6542 secunde