Cântăreaţa country Naomi Judd a încetat din viaţă la vârsta de 76 de ani

108
Cântăreaţa country Naomi Judd a încetat din viaţă la vârsta de 76 de ani - cantareatamoarta-1651504078.jpg

Articole de la același autor

Cântăreaţa americană de muzică country Naomi Judd, care a cunoscut celebritatea în duetul The Judds, format alături de fiica sa, Wynonna, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat sâmbătă familia artistei, informează AFP.

Wynonna şi sora ei, Ashley, comediantă, şi-au exprimat profunda durere pe conturile lor de Instagram. „Am pierdut-o pe minunata noastră mamă în urma unei afecţiuni mintale”, au declarat ele, fără a oferi mai multe detalii.


Naomi şi Wynonna Judd au format duetul The Judds la sfârşitul anilor 1970, câştigând numeroase premii, inclusiv cinci trofee Grammy.

Printre cele mai populare melodii ale duetului mamă-fiică se numără „Love Can Build A Bridge”, „Mama He's Crazy” şi „Girls Night Aut”.

Duetul, care s-a destrămat în 1983 însă s-a reunit de numeroase ori pentru turnee şi spectacole speciale, şi-a încetat oficial activitatea în 1991, după ce Naomi a fost diagnosticată cu hepatită C.

Mama şi fiica urmau să plece din nou în turneu în această toamnă, pentru prima dată după mai bine de un deceniu.

Vineri a fost anunţată includerea The Judds în Country Music Hall of Fame, pe 1 mai, datorită contribuţiei la readucerea country la rădăcinile sale în anii 1980 prin cântece uşoare şi melodioase, influenţate de muzica folk tradiţională şi bluesul acustic şi pentru armonia sa familială.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7222 secunde