Capitala Australiei intră în carantină pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei

239
Capitala Australiei intră în carantină pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei - fondaustraliacarantina-1628776802.jpg

Articole de la același autor

Capitala Australiei intră în carantină pentru șapte zile după descoperirea unui singur caz de Covid-19, potrivit AFP. Este pentru prima dată de la începutul pandemiei când în Canberra este instituită această măsură, iar de vină pare să fie varianta Delta a coronavirusului, care a dat peste cap strategia „Zero COVID” adoptată de autoritățile australiene.

Aproximativ 400.000 de locuitori ai acestui oraş, unde îşi are sediul guvernul australian, au intrat în izolare începând de joi, ora locală 17:00 (08:00 GMT), alăturându-se astfel milioanelor de australieni din imensul sud-est al continentului constrânşi deja să rămână în casele lor.

„Este cel mai grav risc sanitar întâmpinat în teritoriu de la începutul anului şi chiar de la începutul pandemiei”, a apreciat Andrew Barr, şeful de guvern al teritoriului capitalei australiene.

El a indicat că o persoană testată pozitiv pentru COVID-19 a fost în contact cu populaţia într-un moment când era contagioasă.

Spre deosebire de multe alte oraşe australiene, de la începutul pandemiei de COVID-19 în primăvara anului trecut, la Canberra nu a fost instituită niciodată până acum vreo carantină.

Australia a adoptat strategia „Zero COVID”, dar varianta Delta, puternic contagioasă, pare să fi schimbat situaţia, iar australienii au obosit de aceste carantine repetate.

Peste zece milioane de persoane, care trăiesc în cele două metropole ale ţării, Melbourne şi Sydney, se află în prezent în carantină. Autorităţile speră să reducă astfel numărul de infecţii.

De altfel, miercuri a fost decretată intrarea în izolare a unei mari părţi din vestul statului New South Wales, autorităţile exprimând preocupări pentru eventualele consecinţe ale unei epidemii în cadrul populaţiei aborigene, considerată mai vulnerabilă la coronavirus.

„Cer întregii noastre comunităţi aborigene să stea acasă, să se testeze în caz de simptome şi, evident, să se vaccineze cât mai repede posibil”, a declarat Marianne Gale, ministrul sănătăţii din New South Wales.

În acest stat, aproximativ 6.500 de cazuri au fost înregistrate de la revenirea epidemiei la mijlocul lunii iunie, dintre care 36 de decese.

Sydney, cel mai mare oraş al ţării, ar putea fi închis cel puţin pentru nouă săptămâni, iar mai multe suburbii au fost plasate joi sub restricţii mai severe.

În decurs de aproape 18 luni, strategia Australiei de luptă împotriva COVID-19, printr-o campanie intensă de depistare şi urmărire a contacţilor, carantină şi o cvasiînchidere a frontierelor sale, a dat roade.

Dar campania de vaccinare decurge lent, puţin peste 20% dintre australieni primind două doze de vaccin.

Australia a înregistrat, până în prezent, peste 37.500 de cazuri de COVID-19 şi 946 decese asociate acestei maladii la o populaţie de 25 milioane de locuitori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4596 secunde