Care sunt scenariile prin care se poate încheia războiul din Ucraina

314
Care sunt scenariile prin care se poate încheia războiul din Ucraina - fondrazboiscenarii-1646417802.jpg
Există câteva scenarii care ar putea să ducă la încheierea războiului din Ucraina: război scurt, război de lungă durată, conflict european deschis, soluţie diplomatică sau înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere, se arată într-o analiză BBC.

„În tensiunea unui război, poate fi greu de identificat o cale de încheiere a conflictelor. În acele momente există ştiri de pe câmpul de luptă, reacţii diplomatice, emoţia generată de plângerea victimelor şi de soarta refugiaţilor. Toate aceste aspecte pot fi copleşitoare. Aşadar, să facem un pas în spate pentru o clipă şi să analizăm modurile în care conflictul din Ucraina ar putea să se încheie. Care sunt scenariile posibile pe care politicienii şi strategii militari le examinează? Puţini oameni pot să prezică viitorul cu acurateţe, însă vă prezentăm mai jos câteva rezultate posibile. Cele mai multe dintre ele sunt sumbre”, afirmă jurnaliştii de la BBC în debutul articolului.

Rusia îşi intensifică operaţiunile militare. Vor exista mai multe tiruri de artilerie şi de rachete care vor lovi nediscriminatoriu întreaga Ucraină. Forţele aeriene ruse care au jucat un rol minor până acum vor lansa atacuri devastatoare. Atacuri cibernetice masive vor viza toată Ucraina, ţintind elemente-cheie din infrastructura naţională.

Alimentarea cu energie şi reţelele de comunicaţii vor fi întrerupte. Zeci de mii de civili vor muri. În pofida rezistenţei sale curajoase, Kievul va cădea în câteva zile. Guvernul actual va fi înlocuit cu un regim-marionetă pro-rus.

Preşedintele Zelenski ori va fi asasinat, ori va fugi din Kiev în vestul Ucrainei sau în străinătate, pentru a forma un guvern în exil.

Preşedintele Putin declară victoria şi retrage unele dintre forţele armate ruse, lăsând în urmă un număr suficient de mare de militari pentru a menţine controlul. Mii de refugiaţi vor continua să fugă în Occident. Ucraina se alătură Belarusului în rândul statelor controlate de Moscova.

Acest rezultat nu este deloc imposibil, dar depinde de schimbarea mai multor factori: armata rusă să se descurce mai bine, să fie aduse mai multe forţe militare şi extraordinarul spirit de luptă ucrainean să se diminueze. Vladimir Putin ar putea obţine schimbarea regimului de la Kiev şi sfârşitul integrării Ucrainei în structurile occidentale. Însă orice guvern pro-rus de la Kiev ar fi ilegitim şi vulnerabil în faţa protestelor. Un astfel de rezultat rămâne instabil şi perspectiva unei reizbucniri a conflictului ar rămâne la un nivel ridicat.

Însă chiar şi după ce forţele ruseşti vor avea o anumită prezenţă în oraşele ucrainene, probabil că ele vor întâmpina dificultăţi în a-şi menţine controlul.

Poate că Rusia nu va putea să trimită trupe suficiente pentru a acoperi un teritoriu atât de vast, iar forţele defensive ucrainene ar putea să ducă la o insurgenţă eficientă, bine motivată şi sprijinită de populaţiile locale. Occidentul ar continua să trimită arme şi muniţie. Şi atunci, probabil după mulţi ani şi poate cu o nouă conducere la Moscova, forţele ruse se vor retrage în cele din urmă din Ucraina, înfrânte şi însângerate, la fel cum predecesorii lor au părăsit Afganistanul în 1989 după un deceniu de luptă cu insurgenţii islamişti.



Pagina a fost generata in 0.4922 secunde