CAZ INCREDIBIL! O femeie A MURIT, după ce operatorul de la urgență a luat-o în râs: "Cu siguranță vei muri într-o zi, la fel ca toată lumea"

9792
CAZ INCREDIBIL! O femeie A MURIT, după ce operatorul de la urgență a luat-o în râs:

Articole recomandate

O femeie din Franța a murit, pentru că operatorul de la 112 nu a crezut că îi este rău. Angajatul care i-a preluat apelul de urgență a luat-o în râs, enervat că tânăra nu i-a putut spune ce are mai exact, potrivit BBC.


Naomi Musenga, o tânără mamă în vârstă de 22 de ani, prezenta dureri grave de stomac și a sunat la numărul de urgență 112, spunând că o să moară. În schimb, operatorul care a preluat apelul i-a răspuns: "cu siguranță vei muri într-o zi, la fel ca toată lumea".


În înregistrare se aude cum femei cere ajutorul operatorului de la serviciul de ambulanță, în schimb acesta îi spune enervat că dacă nu îi spune ce are, o să îi închidă.


"Am dureri foarte mari. Ajută-mă, sunt foarte bolnavă", spune femeia, căreia operatorul îi răspunde: "Nu te pot ajuta, nu știu ce ai" și îi spune să sune la un alt serviciu.


Femeia a sunat în cele din urmă la celălalt număr de telefon, iar după o așteptare de cinci ore a fost dusă la spital de o ambulanță. După ce a suferit un infarct, a fost transferată la unitatea de terapie, dar a murit după ce mai multe organe au cedat din cauza unui șoc hemoragic. Autopsia va stabili cauza exactă a morții, iar operatorul va fi anchetat.


Întâmplarea a avut loc în decembrie, anul trecut, la Strasbourg, dar a ieșit la lumină doar atunci când o înregistrare a apelului, obținută de familia victimei, a fost publicată de un site local.


Sora mai mare a lui Naomi Musenga, Louange, a spus că modul în care fusese tratată a fost șocant. "Ea a fost singură, a spus că va muri, nimeni nu ar trebui să piară în aceste condiții".


Ea o descrie pe sora sa ca fiind "strălucitoare, puternică și curajoasă". "Naomi, ca ființă umană, avea pur și simplu dreptul de a fi salvată, de a fi îngrijită", a adăugat ea.


În urma acestui caz revoltător, a fost declanșată o campanie, numită Justiție pentru Naomi (#JusticePourNaomi), iar ministrul francez al Sănătății, Agnès Buzyn, a promis măsuri drastice în sistem. Ea a scris marți, 8 mai, pe Twitter că a fost "profund indignată" de acest caz și a cerut o anchetă de la Agenția Guvernamentală responsabilă cu sănatatea și problemele sociale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.2387 secunde