Cea mai recentă decizie a Australiei cu privire la vaccinare

199
Cea mai recentă decizie a Australiei cu privire la vaccinare - vaccin-1644572472.jpg

Articole de la același autor

Australienii vor trebui să primească doze de rapel suplimentare pentru a fi considerați complet vaccinați împotriva Covid- 19, deși autoritățile au transmis că turiştii străini vor avea nevoie în continuare de doar două doze de vaccin pentru a intra în țară. Guvernul a aprobat ghidul revizuit din partea Grupului Consultativ de Vaccinare al țării, pentru a clasifica inoculările „actualizate” ca incluzând rapelurile, scrie romaniatv.net



„Starea de vaccinare a unei persoane va fi considerată întârziată dacă nu a primit un rapel în decurs de șase luni de la a doua doză", a spus prim-ministrul Scott Morrison, citat de Reuters.

Oficialii australieni au impus vaccinarea obligatorie doar pentru unii lucrători din prima linie, dar multe companii private, inclusiv mari corporații, restaurante și comercianți cu amănuntul, au impus vaccinurile angajaţilor şi clienţilor.

Prin urmare, țara este printre cele mai puternic vaccinate din lume, 94% dintre persoanele peste 16 ani având deja două doze. Până acum au fost administrate aproape 10 milioane de rapeluri.

Decizia de a menține cerința pentru turişti la două doze vine în contextul în care autoritățile se pregătesc să redeschidă complet granițele Australiei, la aproximativ doi ani după ce acestea au fost închise pentru a încetini progresul pandemiei, scrie romaniatv.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4123 secunde