Cehia are un nou prim-ministru

78
Cehia are un nou prim-ministru - bohuslavsobotka-1389978885.jpg

Articole recomandate

Bohuslav Sobotka, șeful Partidului Social-Democrat ceh (CSSD) care a ieșit învingător în alegerile anticipate de la sfârșitul lunii octombrie, a fost numit oficial prim-ministru al Cehiei de către președintele Milos Zeman, potrivit Agerpres.ro.
'Dle Sobotka, vă felicit pentru numirea d-voastră în postul de prim-ministru', a declarat președintele Zeman în cursul unei scurte ceremonii, după cum relatează AFP.
Bohuslav Sobotka va forma în curând un guvern de centru-stânga, din care vor face parte formațiunea sa, CSSD, mișcarea populistă ANO și creștin-democrații din KDU-CSL.
'Sunt convins că Republica Cehă va putea avea în curând un guvern solid și stabil', a afirmat, la rândul său, noul prim-ministru în vârstă de 42 de ani.
Formarea unui cabinet sub conducerea lui Bohuslav Sobotka este așteptată înainte de sfârșitul acestei luni. Potrivit Constituției cehe, președintele îl numește pe șeful guvernului, după care, la propunerea acestuia, îi numește pe ceilalți membri ai executivului.
Cele trei partide ale coaliției dispun de o majoritate confortabilă de 111 locuri din cele 200 ale camerei inferioare a parlamentului de la Praga.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 17 Iunie 2013
Stire din Actual : Premierul ceh a demisionat
Pagina a fost generata in 1.4559 secunde