Cei mai cunoscuți gemeni din Franţa au murit la şase zile diferenţă unul de altul

110
Cei mai cunoscuți gemeni din Franţa au murit la şase zile diferenţă unul de altul - fratimorti-1641305520.jpg

Articole de la același autor

Fraţii Bogdanoff, cei mai cunoscuți gemeni din Franţa, faimoși pentru că au lansat primul program de televiziune dedicat domeniului ştiinţifico-fantastic din Hexagon, au murit la şase zile diferenţă, la vârsta de 72 de ani.

Cei doi au fost internaţi pe 15 decembrie la spitalul Georges Pompidou din Paris. Primul, Grichka, a murit pe 28 decembrie, iar Igor luni, informează EFE, scrie Agerpres.

Deşi familia nu a vrut să comenteze cauza deceselor, apropiații lor au spus presei că niciunul nu era vaccinat anti-Covid-19 şi când Grichka a murit, după câteva zile de comă, decesul a fost pus pe seama coronavirusului.

Potrivit postului BFM TV, ei nu s-au vaccinat pentru că au considerat că sunt într-o formă fizică bună şi că nu fac parte din grupul persoanelor vulnerabile, care ar trebui să se imunizeze.

Gemenii, descendenţi ai aristocraţiei austriece, au devenit faimoşi în Franţa în calitate de gazde ale programului de science fiction „Temps X”, difuzat între 1979 şi 1987.

Igor şi Grichka, care la emisiunea respectivă purtau salopete argintii, ieşeau în evidenţă şi prin trăsăturile faciale distinctive, cu bărbie şi pomeţi proeminenţi. În pofida unei transformări evidente a chipului de-a lungul anilor, ambii au negat că ar fi recurs la operaţii estetice sau că ar suferi de acromegalie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5068 secunde