Cel puţin 19 morţi şi 10 dispăruţi într-o avalanşă în Himalaya

110
Cel puţin 19 morţi şi 10 dispăruţi într-o avalanşă în Himalaya - himalayamorti-1665157796.jpg

Articole de la același autor

19 persoane şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă produsă în partea indiană a Himalaya, iar alte zece sunt în continuare date dispărute, potrivit unui nou bilanţ publicat vineri de autorităţi, informează AFP.

Grupul de alpinişti, format din 34 de elevi ai unui institut local de alpinism, Nehru Institute of Mountaineering, şapte instructori şi o infirmieră, a fost surprins de o avalanşă în apropiere de vârful muntelui Draupadi ka Danda-II, la o altitudine de 4.880 de metri, în statul Uttarakhand (nord).

”Au fost găsite 19 cadavre. Zece persoane sunt în continuare date dispărute”, a declarat pentru AFP Ridhim Aggarwal, din partea agenţiei pentru gestionarea catastrofelor din Uttarakhand.

„Operaţiunile de salvare au fost reluate în timpul zilei, dar supuse condiţiilor meteo”, a adăugat ea precizând că vremea este nefavorabilă.

Poliţia, autorităţile din domeniul gestionării catastrofelor şi armata aeriană indiană au fost mobilizate pentru a participa la cercetări şi au salvat deja 32 de persoane.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.426 secunde