Cenușa emanată de vulcanul de pe insula La Palma perturbă zborurile în tenerife

206
Cenușa emanată de vulcanul de pe insula La Palma perturbă zborurile în tenerife - lapalma-1633713681.jpg
Un nor de cenuşă emanată de vulcanul Cumbre Vieja de pe insula spaniolă La Palma a perturbat vineri traficul aerian pe insula vecină Tenerife, condiţiile îmbunătăţindu-se ulterior în cursul zilei, a anunţat operatorul aeroportuar Aena, informează Reuters.

Aeroportul din nordul insulei Tenerife a fost vineri deschis, iar aeronavele puteau să aterizeze şi să decoleze în siguranţă, însă mai multe zboruri au fost anulate sau deviate către terminalul din sudul insulei, a declarat un purtător de cuvânt al Aena.

Potrivit Agerprres, aeroportul din La Palma este închis începând de joi.

Compania aeriană locală Binter Canarias a anulat serviciile către şi dinspre aeroportul din nord în prima parte a zilei şi a deviat un zbor către terminalul sudic. Însă, vineri după-amiază a precizat că operaţiunile au fost reluate "datorită îmbunătăţirii condiţiilor meteorologice în urma comportamentului recent al norului de cenuşă".

Un purtător de cuvânt al AENA a declarat, de asemenea, că mai multe avioane au aterizat după ce condiţiile s-au îmbunătăţit.

Aeroportul din La Palma a fost închis temporar pe 25 septembrie pentru a permite lucrătorilor să cureţe cenuşa de pe pistă. AENA a declarat că acesta va rămâne închis până cel mai devreme sâmbătă la ora 13:00.

Vulcanul a expulzat timp de peste două săptămâni jeturi de lavă incandescentă, distrugând sute de clădiri şi ferme şi forţând evacuarea a mii de locuitori.

În urmă cu un deceniu, mare parte din spaţiul aerian al Europei a fost închis din cauza unui nor de cenuşă emanat de vulcanul Eyjafjallajokull din Islanda, provocând companiilor aeriene pierderi de miliarde de euro din venituri.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2076 secunde