Certificatul verde ar putea fi obligatoriu pentru toate activitățile economice. Cîțu: „Merg pe ideea să introducem și în magazine"

154
Certificatul verde ar putea fi obligatoriu pentru toate activitățile economice. Cîțu: „Merg pe ideea să introducem și în magazine

Articole de la același autor

Premierul demis Florin Cîțu a declarat că ia în considerare introducerea certificatului verde de vaccinare sau imunizare la SARS-CoV-2 în toate activitățile economice, pentru a ține economia deschisă. 


Potrivit Digi24, Cîțu spune că și în magazine ar putea fi necesar acest certificat.

Întrebat dacă ia în calcul carantinarea Bucureștiului și județului Ilfov pentru două săptămâni, premierul demis Florin Cîțu a răspuns: „Nu în acest moment. Și anul trecut a fost această discuție și nu a funcționat”.

„Dar ne uităm la alte măsuri care să împiedice răspândirea virusului. Un lucru pe care l-am discutat cu ministrul Sănătății este acela de a cere certificatul verde pentru toate activitățile economice în care intrăm în contact cu persoane. Dacă vrem să avem economia deschisă, ar ajuta foarte mult.

Nu am discutat despre a reduce numărul orelor de funcționare în weekend pentru activități economice. A avea certificat verde pentru orice activitate economică e un pas important, ne gândim la acest lucru”.

Întrebat dacă introducerea certificatului verde ar restricționa accesul în magazine, premierul demis a spus: „Este doar o triere. Dacă te vaccinezi, trecut prin boală sau testat (...) Aș merge și pe ideea introducerii certificatului verde și în magazine”.

Florin Cîțu a mai spus că aceste modificări pot fi făcute doar în Parlament, pentru că guvernul este demis și nu mai are puteri depline.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.543 secunde