Cine amenință SUA cu o nouă retrogradare a rating-ului

340
Cine amenință SUA cu o nouă retrogradare a rating-ului - sua7752866100-1321290352.jpg
Ratingul Statelor Unite ar putea fi retrogradat din nou, a avertizat șeful agenției de rating Dagong, controlată de statul chinez.

Eșecul autorităților federale din SUA de a rezolva problema deficitului bugetar ar putea cauza o revizuire negativă a calificativului țării, a spus președintele Dagong, Guan Jianzhong, într-un interviu acordat postului arab de televiziune Al Jazeera, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Agenția chineză a retrogradat SUA în urmă cu 12 luni de la "AA" la "A+", iar în august a coborât din nou calificativul celei mai mari economii a lumii, la "A". La numai câteva zile, agenția de rating Standard & Poor's a luat decizia retrogradării SUA, chiar dacă politicienii americani au evitat în ultimul moment intrarea țării în încetare de plăți, după mai multe săptămâni de dispute privind creșterea plafonului de îndatorare a statului.

Retrogradarea SUA este aproape inevitabilă, a spus șeful Dagong în interviu, întrucât singura soluție pentru economia americană constă în implementarea de noi măsuri neconvenționale, prin care Trezoreria SUA tipărește dolari pe care îi introduce în piața financiară prin achiziția de obligațiuni guvernamentale.

"Măsurile de care dispun nu pot fi eficiente, așa că au o cale de scăpare: să deprecieze dolarul, să tipărească mai mulți bani", a mai spus reprezentantul agenției de rating.

Agenția Dagong a fost înființată în 1994 de guvernul de la Beijing și de banca centrală din China.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9217 secunde