Cine sunt cei opt poliţişti români care apar în noul serial AXN "Oamenii legii"

295
Cine sunt cei opt poliţişti români care apar în noul serial AXN
Opt poliţişti români sunt protagoniştii noului serial "Oamenii legii", unde îi puteţi urmări cum rezolvă diverse misiuni şi cazuri complexe, potrivit Antena3


Serialul care are premiera pe 14 noiembrie la AXN urmăreşte patru echipe din cadrul Poliţiei Române care se confruntă cu cele mai interesante cazuri şi care intervin acolo unde legea şi ordinea sunt încălcate.


Echipa 1 este formată din Crina Eşanu (29 de ani), subinspector de poliţie, cu 5 ani de experienţă, şi Costică Neagu (23 de ani), agent de poliţie, cu 4 ani de experienţă.

Echipa doi ni-i prezintă pe Viorel Teacă (46 ani), agent şef principal de poliţie, cu peste 25 de ani în cadrul Poliţiei Române, şi Alin Constantin (36 ani), agent şef adjunct de poliţie, cu peste 10 ani în serviciul public, primii cinci ca pompier şi apoi ca poliţist. 


Echipa 3 îi aduce alături pe Alina Manea (34 de ani) – inspector de poliţie, cu 10 ani de experienţă, şi Robert Alioni (25 de ani) – agent de poliţie, cu doi ani de experienţă. 


Iar în completare vine echipa 4, cu doi agenţi de poliţie, de 37 de ani, Mihai Stan – agent şef principal de poliţie, cu peste 16 ani de experienţă, şi Ciprian Lupu – agent de poliţie, cu 4 ani de experienţă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6968 secunde