Cineastul francez Michel Deville a murit la vârsta de 91 de ani

181
Cineastul francez Michel Deville a murit la vârsta de 91 de ani - cineastmort-1676983372.jpg

Articole de la același autor

Regizorul francez Michel Deville, autorul unor filme în care au jucat vedete precum Brigitte Bardot, Catherine Deneuve şi Michel Piccoli, a murit pe 16 februarie la vârsta de 91 de ani şi a fost înmormântat luni, informează AFP.


„Am făcut abia astăzi acest anunţ pentru că am vrut să ne reculegem în intimitatea familiei noastre, iar Michel detesta ceremoniile”, a declarat pentru AFP soţia şi colaboratoarea artistului, Rosalinde Deville.


Regizorul filmului „Péril en la demeure” (1985), care a murit de bătrâneţe, potrivit soţiei sale, a fost înmormântat în cimitirul din Boulogne-Billancourt, oraşul său natal, situat în apropiere de Paris.


Autor a circa 30 de lungmetraje, Michel Deville a primit două premii César, pentru „Le Dossier 51” (1979, cel mai bun scenariu) şi pentru „Péril en la demeure” (1986, cel mai bun regizor).


Aproape toate filmele sale au avut la bază opere literare pe care le-a adaptat, cum ar fi „La lectrice”, cu Miou-Miou în rolul principal, adaptare după romanul lui Raymond Jean, „Le Dossier 51”, bazat pe cartea lui Gilles Perrault, şi „La maladie de Sachs”, cu Albert Dupontel, adaptare după romanul lui Martin Winckler. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6278 secunde