Cancelarul Angela Merkel:

"Coaliția de stânga, un experiment pe care Germania nu și-l poate permite"

139

Articole recomandate

 Cancelarul german Angela Merkel a declarat, sâmbătă, că o coaliție de stânga din trei partide fără formațiunea sa conservatoare Uniunea Creștin-Democrată (CDU) este un experiment pe care Germania nu și-l poate permite, relatează DPA.

Pentru a înlătura formațiunea Angelei Merkel de la guvernare, Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), al doilea cel mai mare partid din Germania, ar avea nevoie de sprijinul Die Linke (stânga radicală) și de Verzi (ecologiști). Această alianță nu ar avea precedent la nivel național.

"Trăim vremuri nesigure. Nu ar trebui să ne permitem să intrăm în experimente în acest moment", a declarat Merkel, în timpul unui miting electoral în orașul Binz, cu nouă zile înainte de alegerile legislative din Germania.

Angela Merkel a criticat SPD pentru că nu a adoptat o poziție clară cu privire la o coaliție formată din cele trei partide.

"Nu avem un răspuns la această întrebare: ar fi pregătiți să intre într-o coaliție roșu-roșu-verde sau nu?", a spus ea, referindu-se la culorile oficiale ale partidelor de stânga. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3701 secunde