Cofondatorii Pfizer au în studiu 15 vaccinuri împotriva cancerului

96
Cofondatorii Pfizer au în studiu 15 vaccinuri împotriva cancerului - cofondatoriipfizer-1636989499.jpg

Articole de la același autor

Ugur Sahin şi Özlem Türeci, cuplul de imuno-oncologi co-fondatori ai BioNTech, compania care a dezvoltat vaccinul anti-COVID-19 pentru Pfizer, fac studii privind potenţialul ARN-ului de a pune în mişcare sistemul imunitar şi în lupta împotriva cancerului şi a altor boli precum malaria şi HIV.

„Avem 15 vaccinuri anticancerigene supuse testării clinice, cel mai avansat fiind cel împotriva melanomului”, au declarat cercetătorii. Progresele ştiinţifice importante ale acestei perechi sunt acum relatate într-o carte intitulată „Vaccinul care a schimbat lumea”, scrisă împreună cu jurnalistul Joe Miller.

„ARN mesager este cea mai veche formă de programare construită de natură, deoarece transmite celulelor instrucţiunile de producere a proteinelor. Am înţeles imediat potenţialul enorm care există în furnizarea de informaţii direct celulelor imune, codificându-le în ARN mesager. Şi apoi lasă sistemul imunitar să facă ceea ce face cel mai bine: să ne protejeze corpul de ameninţări”, a explicat Ugur Sahin.

Următorii cinci până la zece ani ar putea duce la o schimbare de paradigmă în multe dintre vaccinurile existente. „ARN mesager ne permite să reprogramăm sistemul imunitar nu doar pentru a-l stimula, ci şi pentru a-l calma, iar acest lucru va fi preţios pentru tratamentul bolilor autoimune în care daunele sunt făcute de un sistem imunitar hiper-reactiv şi în medicina regenerativă”, au mai spus imunologii.


Există, de asemenea, multe alte boli pe care soţii intenţionează să le abordeze pe termen scurt prin metoda lor clinică. De exemplu, malarie şi tuberculoză, dar şi HIV.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5319 secunde