Comisia Europeană a adoptat normele de punere în aplicare a Regulamentului privind subvenţiile străine

135
Comisia Europeană a adoptat normele de punere în aplicare a Regulamentului privind subvenţiile străine - fond-comisie-norme-1689077428.jpg

Articole de la același autor

Comisia Europeană a adoptat marţi normele de punere în aplicare a Regulamentului privind subvenţiile străine (RSF), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Regulamentul de punere în aplicare detaliază aspectele procedurale ale punerii în aplicare a RSF. De asemenea, conţine formulare de notificare pentru concentrările care presupun contribuţii financiare străine şi pentru procedurile de achiziţii publice.

Regulamentul de punere în aplicare adoptat ţine seama de feedback-ul primit pe parcursul consultării publice care a avut loc timp de o lună, între 6 februarie 2023 şi 6 martie 2023. În special, acesta răspunde cererilor respondenţilor de a limita sarcina administrativă legată de notificări, în conformitate cu sfera sa de competenţă prevăzută în RSF.

De asemenea, Regulamentul privind subvenţiile străine prevede că societăţile au obligaţia de a notifica: concentrările în care întreprinderea achiziţionată, una dintre părţile care participă la concentrare sau întreprinderea comună este stabilită în Uniune şi generează o cifră de afaceri, la nivelul UE, de cel puţin 500 de milioane de euro, iar părţilor la tranzacţie li s-au acordat contribuţii financiare străine cumulate de cel puţin 50 de milioane de euro în ultimii trei ani ani, precum şi contribuţiile financiare străine din cadrul procedurilor de achiziţii publice, în cazul în care valoarea estimată a contractului este de cel puţin 250 de milioane de euro, iar oferta presupune o contribuţie financiară străină totală combinată de cel puţin 4 milioane de euro pe ţară terţă în ultimii trei ani.

Regulamentul de punere în aplicare, în special formularele de notificare, detaliază obligaţiile de raportare ale părţilor care transmit notificarea, menţionând informaţiile care trebuie incluse în formularele de notificare cu privire la concentrările economice şi procedurile de achiziţii publice. În cazul concentrărilor economice, întreprinderile trebuie să raporteze: cu privire la contribuţiile financiare străine considerate, în temeiul RSF, ca fiind cele mai susceptibile de a denatura piaţa internă (precum cele acordate întreprinderilor aflate în dificultate, cele care facilitează în mod direct o concentrare sau garanţiile nelimitate, cunoscute şi sub denumirea de contribuţii financiare în temeiul articolului 5), informaţii detaliate privind toate contribuţiile financiare cu o valoare individuală de cel puţin un milion de euro, acordate părţilor la tranzacţie în ultimii trei ani.

Totodată, trebuie transmise informaţii cu privire la toate celelalte contribuţii financiare străine, o prezentare generală a contribuţiilor financiare acordate, în ultimii trei ani, părţii (părţilor) care transmite (transmit) notificarea, cu o valoare individuală de cel puţin un milion de euro şi numai în ceea ce priveşte ţările care au acordat părţilor la tranzacţie cel puţin 45 de milioane de euro în cei trei ani anteriori concentrării, sub rezerva unor excepţii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.322 secunde