Coreea de Nord amenință din nou cu anularea summitului Kim-Trump

Articole recomandate
Choe Son Hui, oficial de rang înalt din Coreea de Nord însărcinat cu negocierile cu SUA, a declarat că, "dacă Statele Unite ne jignesc bunăvoința și se agață de acte ilegale și revoltătoare, voi sugera conducerii noastre supreme reconsiderarea summitului RPDC-SUA".
Miercuri, Trump afirmase că abia săptămâna viitoare se va ști dacă summitul americano-nord-coreean de la Singapore va avea loc pe 12 iunie, așa cum fusese planificat. În aceeași zi, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a informat în scris comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților de la Washington că "un acord rău nu este o opțiune" în relațiile cu Phenianul și că SUA se vor retrage de la negocieri dacă nu se discută o înțelegere corectă privind denuclearizarea.
Pompeo i-a transmis lui Kim și o amenințare. Într-un interviu, el s-a referit la o declarație de săptămâna trecută a consilierului național pentru securitate John Bolton, care menționase posibilitatea aplicării în Coreea de Nord a modelului din Libia - renunțarea la armele nucleare, fără nicio garanție din partea SUA. Deși Trump a respins ulterior ideea, șeful diplomației americane a reluat-o, susținând că "președintele a clarificat că se va sfârși ca în modelul libian doar dacă Kim Jong Un nu încheie un acord".